Nimeni nu e indispensabil dar nici inutil (M.Eminescu)

Lazarev scrie in Diagnosticarea Karmei - Karma Pura partea a II a: "Pentru ca sa se deschida, constiinta trebuie mai intai reorientata dinspre teluric spre Divin. De aceea, toate jocurile, orientate nu catre constiinta ci catre subconstient, sunt utile. Astfel de jocuri sunt baba-oarba, sariturile, mersul pe sarma, jocul cu mingea. In cazul in care cade si se loveste nu este nimic grav. Socul durerii si atitudinea corecta fata de durere sunt, de asemenea, indispensabile. Constiinta omului este injosita de instabilitatea teluricului. De aceea leganarea in leagan, deplasarea pe suprafete nesigure sunt folositoare." Tot ceea ce li se fura copiilor nostri prin programe de invatamant, gadgeturi ispititoare, promovarea nonvalorilor, are un efect pervers in dezvoltarea lor. Abia acum inteleg de ce copiilor le lipseste cu desavarsire universul interior pe care noi il aveam la varsta lor.

Am fost invatat la inceput ca spiritul nu exista. Mai apoi am fost invatat ca spiritul e doar o parte din constienta noastra care ne permite sa simtitm. Mai ales teama si speranta. Asta ca sa nu am oarece ganduri ca rolul de sclav pe care altii mi-l harazisera era nepotrivit pentru mine. Numai ca eu.... Vedeam dincolo de minciunile lor. Eram singur intre cei printre care traiam si imi era greu sa urmez firul existentei gri si monoton. In clasa a XI a (1985), au vrut sa ma faca secretar UTC (Uniunea Tineretului Comunist) pe clasa. Am iesit in fata clasei si am spus ca nu vreau, pentru ca totul este de fatada si nu ma intereseaza. Diriginta s-a speriat, m-a tras deoparte si mi-a cerut sa nu mai spun asta nimanui. In armata, CI-istul (securisul unitatii) a vrut sa ma recruteze. I-am spus ca avusesem hepatita, ca nu puteam face efort, ca preocuparile mele sunt mai curand legate de aerodina lui Conada, ca vreau sa ma fac scriitor... . I-am invocat toate motivele posibile dar nu ...

Din păcate, nu toţi avem aceeaşi putere de simţire, şi cea de întelegere prea lesne o simulează cei ce nu pot inţelege. Din păcate toţi avem patimi şi trăim prin patimile noastre. Din păcate, dorinţele ne guvernează şi nu nevoile. Din puţinii care avem putere de simţire, mulţi sunt corupţi de puterea ce le-o poate da simţirea asupra celor orbi. Cum am putea înălţa conştiinţa lor în condiţiile în care tot ce îi înconjoară îi îndrumă către o viaţă a împlinirii instinctelor?! Ce cale (de preferinţă cât mai scurtă) putem să le arătăm tuturor (indiferent de puterea lor de simţire şi întelegere) pentru a-i câştiga de partea noastră?! Fiecare om e unic şi de aceea fiecare cale trebuie să fie unică. Putem fi modele inspiraţionale şi fiecare îşi va alege calea potrivita. Pentru unii calea potrivită este să distrugă tot ce e bun, frumos, curat. De ce?! Aşa au ales. Întrebarea care mă macină pe mine este: Sunt cei ce au ales greşit responsabilitatea noastră?! Dacă ar fi să gândim ...

Până mai ieri viitorul işi schimba culoarea, După cum apăsa unul butonul ce aducea ploaia, Sau altul butonul ce stârnea razboi. De azi, Viitorul s-a blocat într-o orbitoare strălucire. Încăpatânat, refuză să se coloreze, În tristeţea mea, În fericirea ta, În nebunia altuia. Ori în neputinţa noastră. Străluceşte, acolo, atât de-aproape, Dar de neatins. Ne aşteaptă. Pe când vom putea?!  

Cum totul e vibratie, acordarea fiintei pe frecventa fundamentala sau doar pe o armonica depinde de instrumentul fiecaruia, de puterea si finetea lui. Viata a fost intotdeauna o perpetua devenire, o perpetua schimbare. Noi, oamenii, ridicand la inalte ranguri perceptele care au stat la temelia intemeierii civilizatiei occidentale "democratice" (cucerirea prin orice mijloace a bogatiilor celorlalti), vrem sa devenim demiurgi, sa controlam schimbarea, sa fim parte din devenire. Daca am fi parte doar din devenirea noastra nu ar fi o problema, dar noi vrem sa fim parte din devenirea tuturor si a tot ce ne incojoara. Perceptia noastra denaturata de sincronizarea pe armonici cu viata scurta si fara valoare pe termen lung si foarte lung ne face sa ne simtim ingramaditi in fata alegerilor din ce in ce mai dese. Dar oare trebuie sa alegem noi in numele a tot si toate? Daca fiecare ar avea grija de bucatica lui de univers in asa fel incat sa fie in armonie cu frecventa fund...

Oamenii sunt educati sa considere realitatea din afara lor mai importanta decat realitatea din interiorul lor. De aici nevoia de reglementare si clasificare. Daca am fi educati sa simtim in loc sa intelegem si sa traim navigand pe frecventele sufletului nu ar fi nevoie nici macar de cuvinte pentru a trai in armonie si lumina.

Precum realitatea este suma realitatilor individuale, asa si universul este suma universurilor individuale. Nu trebuie sa avem grija, sa ne preocupe universul altora, trebuie sa ne ingrijim de universul nostru controlabil sa il avem in buna oranduiala si armonie. Daca toti am avea grija de bucatica noastra de univers in loc sa ne preocupe universul altora, am fi si mai fericiti si mai bogati in ceea ce conteaza.