Din păcate

Din păcate, nu toţi avem aceeaşi putere de simţire, şi cea de întelegere prea lesne o simulează cei ce nu pot inţelege.
Din păcate toţi avem patimi şi trăim prin patimile noastre.
Din păcate, dorinţele ne guvernează şi nu nevoile.

Din puţinii care avem putere de simţire, mulţi sunt corupţi de puterea ce le-o poate da simţirea asupra celor orbi.
Cum am putea înălţa conştiinţa lor în condiţiile în care tot ce îi înconjoară îi îndrumă către o viaţă a împlinirii instinctelor?!

Ce cale (de preferinţă cât mai scurtă) putem să le arătăm tuturor (indiferent de puterea lor de simţire şi întelegere) pentru a-i câştiga de partea noastră?!

Fiecare om e unic şi de aceea fiecare cale trebuie să fie unică.
Putem fi modele inspiraţionale şi fiecare îşi va alege calea potrivita.
Pentru unii calea potrivită este să distrugă tot ce e bun, frumos, curat.
De ce?!
Aşa au ales.

Întrebarea care mă macină pe mine este: Sunt cei ce au ales greşit responsabilitatea noastră?!
Dacă ar fi să gândim totul prin prisma interconectării universale a energiilor şi vibraţiilor, răspunsul ar fi : DA.
Şi atunci, ce e de făcut?!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Căci sunt pe lume și de-acei

Cândva, oamenii

Vremuri de inchinare la patimi