Nimeni nu e indispensabil dar nici inutil (M.Eminescu)

Din păcate, nu toţi avem aceeaşi putere de simţire, şi cea de întelegere prea lesne o simulează cei ce nu pot inţelege. Din păcate toţi avem patimi şi trăim prin patimile noastre. Din păcate, dorinţele ne guvernează şi nu nevoile. Din puţinii care avem putere de simţire, mulţi sunt corupţi de puterea ce le-o poate da simţirea asupra celor orbi. Cum am putea înălţa conştiinţa lor în condiţiile în care tot ce îi înconjoară îi îndrumă către o viaţă a împlinirii instinctelor?! Ce cale (de preferinţă cât mai scurtă) putem să le arătăm tuturor (indiferent de puterea lor de simţire şi întelegere) pentru a-i câştiga de partea noastră?! Fiecare om e unic şi de aceea fiecare cale trebuie să fie unică. Putem fi modele inspiraţionale şi fiecare îşi va alege calea potrivita. Pentru unii calea potrivită este să distrugă tot ce e bun, frumos, curat. De ce?! Aşa au ales. Întrebarea care mă macină pe mine este: Sunt cei ce au ales greşit responsabilitatea noastră?! Dacă ar fi să gândim ...

Până mai ieri viitorul işi schimba culoarea, După cum apăsa unul butonul ce aducea ploaia, Sau altul butonul ce stârnea razboi. De azi, Viitorul s-a blocat într-o orbitoare strălucire. Încăpatânat, refuză să se coloreze, În tristeţea mea, În fericirea ta, În nebunia altuia. Ori în neputinţa noastră. Străluceşte, acolo, atât de-aproape, Dar de neatins. Ne aşteaptă. Pe când vom putea?!