Nimeni nu e indispensabil dar nici inutil (M.Eminescu)

Zilele astea am realizat cat de prost am fost atunci cand, acum mai bine de 10 de ani m-am facut partas la o minciuna care distruge vieti. In naivitatea mea, mi-am spus ca daca nu ma priveste direct, nu are cum sa ma afecteze. M-am inselat. Si viata mea a fost distrusa. Un prieten m-a sfatuit sa dezavuez minciuna , sa dau cu capul de pereti pe toti cei care au stiut si au tacut. Sa ma eliberez. Eram in plin act de indoiala, cand am primi un mail de la o persoana pe care nu o cunosc si care continea imaginea de mai jos.

Demult, Am fost obligat sa uit ca exist. Pentru a putea uita Ce n-am vrut sa-mi aduc aminte. Nicicand. Dar de curand.... Numai ca pe mine m-am pierdut. In uitare. Demult n-am mai visat; Frumos. Pana cand gandul tau m-a gasit Si m-a readus aminte. Mie. Demult n-am mai visat frumos.... Pana la tine. Pana la tine imi intind bratele Si le retrag apoi. Pana la mine. Demult n-am mai visat. Frumos ..... :)

Am realizat pentru a nu stiu cata oara in viata asta ca noi venim ca spirit in aceasta lume si plecam tot ca spirit. Tot ceea ce luam cu noi este ceea ce ramane in spirit. Din punct de vedere al economiei vietii, sistemul in care traim ne indreapta catre un faliment programat intrucat ne invata sa nu investim nimic in spirit. In fazele educationale ale vietii nu li se spune copiilor despre existenta spiritului (sufletului), despre cultivarea si dezvoltarea lui. Aceasta dimensiune a vietii este ignorata iar cei mai multi ( si din ce in ce mai multi in ultimul timp) isi traiesc viata ignorand cu desavarsire acest aspect. De aici infirmii sufleteste care nu pot iubi, nu pot uri, nu pot trai durerea si nu pot simti fericirea. Ei nu pot avea sentimente profunde. Singurele trairi emotionale sunt cele superficiale: placere, euforie cel mai adesea indusa, resemnare, dependenta.

Eu m-am porit. Sa treci... Prin viata mea. Am stat asa... Cu ochii-nchisi Sperand ca ... da Ai sa ramai sa fi a mea. Si ai ramas in viata mea Cu mintea nu si trupul da, Cu trupul nu si mintea da, Plecand, venind, in cautarea ta, Pierzand mereu cate ceva. Eu m-am oprit. Sa treci... Prin viata mea. Tu te-ai oprit Sa fi in viata mea, Cand nu, cand da... 02.12.2012

Cu gândul gol m-am pomenit de dimineaţă Plecat să iau ceva de pe la piaţă. Să mă gândesc la ziua ce-o să vină? Mi-o umple doară gândul de lumină?! De cineva anume să mă leg În gândul meu şi să culeg Răsplata gândului curat, Să-i fiu în gând la fel de drag?! Cu gândul gol  de fericire, M-am tot plimbat; doar o să vie; Dar n-a venit,... în gând. Poate curând?! 29.11.2012

Zilele astea mi-a revenit in minte "puterea tainei" in contextul existentei atator situri de socializare unde impartasesti trairile tale. Ma intreb daca gandurile tainuite se implinesc mai curand si mai probabil decat cele netainuite. Este acest fapt legat de natura gandurilor sau este o regula general valabila? Daca e sa privim lucrurile ca pe o cheltuiala de energie si informatie, atunci trebuie sa o facem sa fie profitabila. Nu te duci sa investesti intr-o afacere luandu-ti ca partener un om care nu crede in afacerea respectiva. Asa si cu impartasirea ideilor, intentiilor, etc. Ele treuiesc impartasite doar celor care pot crede in ele si care pot si ei la randul sa investeasca energie si informatie in ideile respective. Dar daca vorbim despre fapte petrecute? Despre trairi sufletesti, despre ura si dragoste, despre trairea frumosului si uratului? La primul nivel de imaprtasire poti sa iti alegi prietenii. Dar apoi? Prietenii prietenilor tai? Prietenii, prieten...

Dintre obiceiurile vechi legate de nastere imi amintesc despre ursitoare. Ursitoarele trebuiau sa fie femei puternice care se ocupau si cu magia alba, cu vindecari, fermece, etc. Ele puteau prevede soarta copilului si uneori  modifica drumul lui in viata platind pretul corect pentru modificarea karmica. In timpurile moderne, parintii nu au sansa de acunoaste predestinarea copilului si nici posibilitatea ca platind (informatie si energie -  preluarea karmei negative) sa poata face drumul copilului mai lin si mai bun. Lipsa dimensiunii spirituale vitregesc copilul, omul de mai tarziu de controlul destinului in limitele stabilite. De aceea vedem  oameni care se incapataneaza sa mearga pe un drum care nu e al lor si cu toate sa toate incercarile lor sunt sortite esecului, ei persevereaza pe drumul gresit. Asta se aplica in viata personala, in cariera, in tot. Constientizarea destinului si trairea in limetele lui ne-ar scutii pe multi de mari suferinte.