Nimeni nu e indispensabil dar nici inutil (M.Eminescu)

Dintre obiceiurile vechi legate de nastere imi amintesc despre ursitoare. Ursitoarele trebuiau sa fie femei puternice care se ocupau si cu magia alba, cu vindecari, fermece, etc. Ele puteau prevede soarta copilului si uneori  modifica drumul lui in viata platind pretul corect pentru modificarea karmica. In timpurile moderne, parintii nu au sansa de acunoaste predestinarea copilului si nici posibilitatea ca platind (informatie si energie -  preluarea karmei negative) sa poata face drumul copilului mai lin si mai bun. Lipsa dimensiunii spirituale vitregesc copilul, omul de mai tarziu de controlul destinului in limitele stabilite. De aceea vedem  oameni care se incapataneaza sa mearga pe un drum care nu e al lor si cu toate sa toate incercarile lor sunt sortite esecului, ei persevereaza pe drumul gresit. Asta se aplica in viata personala, in cariera, in tot. Constientizarea destinului si trairea in limetele lui ne-ar scutii pe multi de mari suferinte.

Zilele astea am simtit pentru prima oara dupa foarte mult timp regretul ca lucrurile simple nu imi mai pot aduce multumire. Priveam oameni care erau multumiti, chiar fericiti ca beau o bere. Priveam oameni care se bucurau pur si simplu. Inocenti ca sa nu ii numesc altfel dar fericiti. Si mi-am amintit : fericiti cei saraci cu duhul. De ce?! De ce fericirea sa fie usor de atins daor pentru brainlesi si trepanati? De ce fericirea sa fie usor de atins doar pentru pitipoance si pitiponci? De ce fericirea? De ce sa vreau fericirea? Nu stiu. Voi stiti?!

Tu vrei sa ai, eu vreau sa fiu, Tu judeci prin ce ai, ce esti. Esti prea legata si-n pustiu De toate cele pamantesti Eu vreau sa fiu, tu vrei sa ai, Eu am doar multul care sunt Nimic iti pare din ce ai Dar din ce ai, e mult mai mult. Tu vrei sa ai, eu vreau sa fiu, Eu vreau sa fiu, tu vrei sa ai... Ne vom gasi intr-un tarziu Pe-acelasi drum, pe-acelasi plai?

De-aş mai putea iubi inca odată, Ce soare cald ar fi, ce ploaie minunată... Furtuna mi-ar părea un simplu zvon, Al plinului de suflet muritor.

Astăzi am fost la mănăstirea Ciocanul. Bughea de Jos, judeţul Argeş. Ploua dar era ceva lume. Când am ajuns noi slujba era în toi. Biserica era deja plina si ne-am adapostiti sub o streasina asemenea multor altora. Din biserica razbatea din cand in cand vocea corului care chiar reusea sa faca sa vibreze atmosfera. Ma uitam in jur si simteam cum toata stradania preotului si a corului de a deschide cerul pentru credinciosi era in zadar. Era ca si cum ar fi cantat o orchestra pentru surzi. Spiritualitatea nu mai este prezenta nici macar la omul de la tara. Nu stiu ce si in ce mod ceva/cineva ar mai putea trezi latura spirituala in omul de rand al timpurilor noastre.

M-am "trezit" de ceva timp si ma straduiesc sa vad o luminita in noaptea in care ne adancim. In ultima vreme imi apare din ce in ce mai frecvent ideea ca toata lupta pe care o da sistemul este pentru spiritul nostru. Fizic, economic, social, in plan material mai bine zis ne asupresc demult. Acum ne vor spiritul. De fapt ne vor fara spirit. In tara INCA mai exista preoti dedicati cu puterea de a deschide cerul credinciosilor. In noaptea de inviere vin la biserica si mireni si credinciosi. Acesti preoti inzestrati cu har ii pot face pe toti sa vibreze in sensul bun al creatiei. Ei si numai ei pot cataliza energiile pozitive si astfel sa induca o raza de lumina. Citeam pe vremea cand eram "adormit" ca secolul nostru va fi spiritual sau nu va mai fi deloc. Pe atunci nu cuprindeam cu mintea grozavia afirmatiei, dar ea se confirma pe zi ce trece. Pentru cei ce nu cred in putinta mintii omenesti de a crea viitor fizic prin proiectie energetica si informationala in vi...

Căutăm dragostea şi ajungem să facem doar sex. Căutăm mântuirea şi ajungem beţivi, drogaţi sau dogmatici. Căutăm liniştea şi ajungem să ne temem de ea. Căutăm omenia şi când o întâlnim ne batem joc de ea. Căutăm fericirea dar nu mai ştim să o recunoaştem. Căutăm bucuria dar nu mai ştim să ne bucurăm. Căutăm... De fapt, ne căutăm pe noi inşine dar nu avem puterea să ne recunoaştem aşa cum am devenit.