Ne-au spus
Ne-au spus că tot ce e de valoare e în afara noastră, pentru că așa, ei, aveau de câștigat.
Și noi i-am crezut.
Am început să alergăm după diplome, bani, case, mașini, vacanțe, băuturi, droguri și sex.
În goana noastră după "valorile" lor, ne-am distrus visele, credințele, năzuințele și sufletul.
Mai mult decât atât, ne-am distrus sănătatea și am distrus mediul în care trăim.
Ne-au spus că individual suntem mai valoroși decât împreună.
Am ajuns să ne renegăm familia, țara și prietenii care nu ne pun pe piedestal.
Toți ne vrem valoroși dar nu facem nimic pentru a ne ridica valoarea.
Îi devalorizăm pe alții pentru a părea noi mai buni.
Ne-au spus că există o autoritate care trebuie ascultată întocmai și la timp.
Și ne supunem până și in cele mai mici și aberante acțiuni.
Am renunțat la simțul nostru de observație, la capacitatea noastră de analiză și acceptăm deciziile fabricate.
Decizii fabricate pentru binele lor.
Ajunși aici, încă mai credem în poveștile lor.
Și asta, pentru că am uitat de lumina din noi.
Am uitat cum să ne clădim visele pornind de la această lumină.
Am uitat cum să credem în această lumină.
Am uitat cum să trăim cu această lumină, în această lumină.
Ne e frică de lumină și îmbrățișăm întunericul, pentru că întunericul e tot ce mai cunoaștem.
Comentarii